Wycon Iluminator Stick Review

Astăzi vorbim despre Ray of Light Highlighter de la Wycon. Până anul trecut, nu mai încercasem iluminatoare. Trăiam cu impresia că, dacă am un ten mixt cu tendințe de îngrășare, un astfel de produs îmi este strict interzis. Dar lucrurile s-au schimbat când am încercat pentru prima dată unul, iar de atunci îl folosesc tot mai des în machiajul feței.

Iluminatorul stick Ray of Light de la Wycon în nuanța Rosa Perla este potrivit tenurilor deschise și medii, având un subton roz și fiind prea luminos pentru un ten mai închis. Din câte îmi amintesc, mai există o nuanță care s-ar potrivi cu succes unui ten măsliniu, deci cel mai bine faceți o vizită în magazin.

Când l-am descoperit, intrasem de fapt pentru un cadou, dar era expus la intrare și mi-a furat instant privirea. Știți cum sunt cumpărăturile impulsive, ei bine, fix așa a fost și la mine. M-am uitat în portofel, am văzut că îmi ajung banii și al meu a fost! 
Baton iluminator îmbogățit cu pigmenți speciali ce scot în evidență culoarea naturală a tenului și respectiv conturul obrajilor. Textura cremoasă și ușor de umbrit accentuează strălucirea feței într-un efect perfect și de lungă durată! Formulă îmbogățită cu vitamina E. Fără parabeni!
Fiind foarte pigmentat, se consumă puțin produs la aplicare, așadar mă va ține mult cu siguranță! Eu îl aplic fie cu degetele, fie cu o pensula pufoasă de blending. Dacă vreți să îl vedeți în acțiune, vă invit să vizionați tutorialul de mai jos. 

Ambalajul este dintr-un plastic rezistent și produsul iese prin rotire. 


Detalii pe scurt

Nuanță: Rosa Perla
Preț: 49 lei
Greutate: 5g
Unde se poate găsi? Magazinul Wycon. Strada Șelari, Nr 7, București. 
Potrivit pentru persoanele cu ten deschis sau mediu.
Rezistență foarte bună și aplicare ușoară. 

În concluzie, mi se pare un produs foarte bun de avut în colecție, mai ales dacă aveți norocul să îl prindeți la reducere. 

0 pretty comments